DONALD TRUMP ȘI FBI-UL

Etgard Bitel

   Am promis, cu ceva timp în urmă, că voi analiza la momentul potrivit primele 100 de zile ale preșidenției lui Donald Trump. A venit vremea să o fac, dar analiza exhaustivă a perioadei ar depăși jumătate din spațiul acestei publicații Deci, voi încerca să analizez doar un caz și acesta puțin în afara celor 100 de zile. Este vorba de demiterea directorului FBI, James Comey.

   Primul aspect al acestei demisii este acela  că James Cowey a aflat că a fost concediat de la conducerea FBI la fel ca toată lumea: de la televizor. Vorbea cu oamenii aflați în subordinea sa atunci când televiziunile au început să difuzeze știrea. Donald Trump a semnat decizia de demitere în timpul nopții (!) și asta a provocat o undă de șoc pe plan politic.

   Demiterea lui Comey este considerată „cea mai imprevizibilă și periculoasă” decizie a lui Donald Trump, deși primele 100 de zile de mandat ale acestuia nu au fost lipsite de controverse. Decizia atrage numeroase critici asupra liderului american pentru că James Comey era însărcinat cu ancheta privind eventualele legături între echipa de campanie a lui Trump și Rusia, precum și amestecul rus în campania electorală. Explicația privind demiterea lui Comey nu a fost una lămuritoare, și nici faptul că Trump a afirmat că a fost informat de trei ori că nu face obiectul vreunei anchete nu lămurește mai mult problema. Pe noi nu ne interesează însă  această explicație, pentru că știm, din observațiile trecute că se încearcă schimbarea polului de putere în lume și că acesta înclină spre Rusia și China.

   Pe de altă parte, din când în când agențiile de spionaj americane descoperă câte o cârtiță rusă în interiorul lor.

   Că toată lumea spionează pe toată lumea este deja cunoscut. Dar, ceea ce nu au înțeles serviciile americane este faptul că cele mai bune servicii au fost cele din Est construite de NKVD și KGB. Rareori americanii au reușit să infiltreze serviciile estice, pe când rușii au împănat la propriu serviciile americane. Umbla, cândva, o vorbă care spunea că spionii occidentali trimiși în România își făceau testamentul înainte de plecarea în misiune. Deci, dacă rușii s-au amestecat în campania electorală americană nu ar fi nimic surprinzător , iar demiterea lui Comey este doar praf în ochi pentru că încă nu s-a hotărât definitiv decăderea SUA și dezmembrarea Uniunii Europene.

U.N.E.S.C.O RECIDIVEAZĂ

Etgard Bitel

   Există pe lumea aceasta prostie, există ură, există antisemitism există vânzare „pe 30 de arginți”, așa cum există iubire, prietenie și respect.

   Dacă toate acele defecte enumerate mai sus se întâlnesc la oameni cu mai puțină educație sau la instituții ale unor state care promovează antisemitismul și xenofobia poate e greu e acceptat dar, te împaci cu ideea și spui „iartă-i Doamne că nu știu ce fac”. Dar când întâlnești asemenea manifetări la o organizație internațională care aparține ONU și care se numește Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), te freci la ochi, spui că nu ai citit bine, o iei de la capăt și te întrebi în ce lume trăim.

   În urmă cu un an Comitetul director al UNESCO, format din 58 de membri aleși de Adunarea generală (Israelul și România nu fac parte din comitetul director), adopta, la propunerea unor state arabe, o rezoluție care contesta legătura Muntelui Templului și a Zidului Plângerii cu statul Israel. Reacția Israelului este cunoscută și una asemănătoare au avut și alte state prietene sau chiar mai puțin prietene. Directoarea Comitetului director, doamna Irina Bokova (Bulgaria) și-a exprimat atunci îndoiala asupra oportunității și realității unei asemenea rezoluții. Urmarea a fost că a primit amenințări cu moartea.

   Iată că acum, UNESCO recidivează și, tot la propunerea unor state arabe, adoptă o rezoluție care contestă dreptul Israelului asupra Ierusalimului.

   Rezoluția a fost adoptată cu 15 voturi pentru (Rusia, China, Iran, Malaezia, Ins. Maurițius, Nigeria, Senegal, Bangladesh, Pakistan, Vietnam, Suedia, Brazilia, Nicaragua, Ciad, Africa de sud), 10 voturi contra (SUA, Italia, Marea Britanie, Olanda, Lituania, Grecia, Paraguay, Ucraina și Germania) și 23 de state s-au abținut.

   Pentru că Israelul și SUA și-au redus contribuția la fondurile organizației daorită poziției ei anti israeliene, aceste fonduri au scăzut cu 20% și atunci, pentru banii plătiți de statele arabe, Consiliul director al UNESCO a acceptat această rezoluție cel puțin needucațională. anticulturală și mai ales neștiințifică.

   Rezoluția îndeamnă la ură și deci este needucativă și anticulturală. S-au mai văzut asemenea rezoluții în Adunarea Generală ONU, dar acolo vorbim de un for politic. Aici este vorba despre un for științific care contrazice însăși afirmațiile unor arheologi și oameni de știință afiliați care au spus că Ierusalimul a fost locul unde Solomon și-a zidit celebrul Templu și a fost capitala regelui David. Ba mai mult, s-a afirmat că evreul Isus a intrat în Ierusalim, capitala evreilor.

   Ministrul Miri Reghev propunea îndepărtarea instituțiilor UNESCO din Ierusalim și cred că are dreptate pentru că ele se afirmă ca reprezentante ale UNESCO în Israel, ori atâta timp cât UNESCO contestă apartenența Ierusalimului la statul Israel, aceste instituții nu își au locul aici.

   Ce să înțelegem din acțiunile antiștiințifice ale acestui for „științific”? Eu înțeleg doar o vânzare „pe 30 de arginți”!

Furtună într-un pahar cu apă

Etgard Bitel

  

    Unul din subiectele „arzătoare” ale presei israeliene de săptămâna trecută a fost comportamentul  Primului-ministru Netaniahu față de vizita ministrului de externe al Germaniei, Sigmar Gabriel.

   Toată presa scrisă, audio și video din Israel a acuzat posibilitatea unui conflict diplomatic datorită refuzului lui Netaniahu de a îl întâlni pe Gabriel datorită faptului că în timpul vizitei acestuia în Israel s-a întâlnit cu membrii unor organizații extremiste de stânga care prin vocea lor atacă armata israeliană.

   Ei bine, s-a demonstrat încă odată talentul presei noastre de a face „din țânțar armăsar” și de a stârni „furtună într-un pahar cu apă.

   Iată cum văd eu situația: sigur că este neplăcut pentru ambele părți comportamentul lui Bibi, dar este justificat și voi face aceasta mai jos.

   În primul rând vreau să notez că vizita unui oficial străin este programată și planificată de ambasada statului căruia îi aparține oficialul împreună cu reprezentanții Ministerului de Externe al statului vizitat. Nu-mi închipui că în cazul nostru s-a întâmplat altfel. Deci, am putea spune că o vină au și funcționarii Ministerului de externe al Israelului care nu au știu să conducă tratativele privind vizita oficialului german și programul acestei vizite. Nu îmi închipui că ministrul de externe german și-a modificat programul vizitei de îndată ce a ajuns în Israel.

   Pe de altă parte aș vrea să remarc faptul că dacă îți vine cineva în vizită în casa ta și începe să umble neinvitat prin toate camerele probabil că, în cel mai bun caz, îi vei face o observație acidă având grijă ca a doua oară să nu îl mai inviți. Din acest punct de vedere cred că a fost cel puțin nepoliticos din partea domnului Gabriel să se întâlnească cu membrii acelor organizații neagreate de guvernul israelian. Dacă vroia să fie informat despre poziția acestor organizații o putea face la el acasă, în Germania.

   Chiar dacă comportamentul lui Bibi este, și el, puțin cam nepoliticos este un răspuns pe măsura comportamentului ministrului german. Nu ne putem permite să lăsăm pe cineva să înjure armata israeliană pe teritoriul nostru. Sigur că ministrul german nu a înjurat în gura mare, dar întâlnirea cu cei care fac din militarii noștri criminali de război cu așa ceva seamănă.

   Ce ar fi vrut presa israeliană să facă Bibi? Să accepte afrontul? De ce? Cu ce suntem noi datori Germaniei? Nu cumva este invers?

   Și apoi, care au fost efectele diplomatice ale acestui incident? Nici unul și nu va fi nici unul pentru că, probabil, ambele părți vor vedea unde au greșit, iar interesele lor sunt prea mari pentru a se împiedica de asemenea incidente.

   Iată deci, o nouă „furtună într-un pahar cu apă” stârnită de media israeliană.

Turcul plătește

Etgard Bitel

   Într-o lume superpolitizată, unde în fiecare minut se întâmplă ceva „important”,

evenimentele au o viață de fluture. Nu altfel se întâmplă și cu referendumul din Turcia

a cărui importanță este deja estompată de atacul terorist din Franța sau de anunțarea

alegerilor anticipate din Marea Britanie.

   În ceea ce ne privește ar trebui ca referendumul din Turcia să ne intereseze mai mult

datorită intereselor pe care le avem în această parte de lume atât în ceea ce privește

turismul cât și posibilitatea exportului de gaz natural din Marea Mediterană prin Tur-

cia.

   Turcia nu a fost niciodată o democrație adevărată , iar din 1960, după prima lovitură

de stat militară a fost un fel de „democrație militară”, iar Recep Tayyip Erdogan,

 actualul „sultan”, și-a prefigurat agenda islamică ascunsă încă de la intrarea sa în

politică în anul 1986.

   Scorul obținut de Erdogan la referendum,deși neconcludent, deschide drumul

liderului de la Ankara spre legitimarea unor inițiative cu profund caracter islamist.

   Sigur că veți spune:„ Ei și ce? Politica e una și relațiile economice sunt alta.” Pe de

o parte aveți dreptate, pentru că și în timpul „crizei convoiului din 2010” importurile

și exporturile cu Turcia s-au desfășurat normal și am fost martor ocular la aceasta.

Totuși am să vă spun că în magazia unuia din vapoarele din cadrul convoiului era un

careu cu biciclete și cărucioare pentru invalizi adunate în pripă de la gunoi indicând

faptul că în acel loc a fost altceva (arme?) și a fost înlocuit de urgență cu ce s-a găsit.

Faptul l-am constatat personal când am condus descărcarea acestor vapoare și

înregistrarea mărfurilor descărcate. Deci, dragostea lui Erdogan față de noi este clară.

Pe de altă parte, în Turcia, imamii sunt plătiți de stat și au fost printre cei mai aprigi

propagandiști ai referendumului în favoarea lui Erdogan.

   Un stat islamist puternic industrializat, așa cum se prefigurează acum Turcia, peste

drum de noi nu este o plăcere și merită să ne dea de gândit cu atât mai mult cu cât  el

amenință și întreruperea tratativelor cu Uniunea Europeană (nu că ăștia ne-ar iubi prea

tare) și revizuirea tratatului privind situația refugiaților care se găsesc cantonați în

Turcia prefigurând un val de atentate în Europa și nu numai.

   De altfel, atentatul de la Paris a făcut să-i crească cota lui Marie Le Pen, iar un

atentat în Germania în preajma alegerilor de acolo va duce, cu siguranță, la ruperea

Uniunii Europene care , și așa, este un experiment ratat.

   În ceea ce îl privește pe Erdogan, s-ar părea că este dispus să plătească prețul

acțiunilor sale, cu atât mai mult cu cât s-ar părea că acțiunile sale sunt bine

văzute la Casa Albă.

De-a v-ați ascunselea

Etgard Bitel

   Există un banc cu Ion și cu Maria care sună cam așa:

   „Maria: Ioane, vrei să ne jucăm de-a v-ați ascunselea cu pedepse?

   Ion: Îhî!

   Maria: Eu mă ascund în șură și dacă mă găsești poți să-mi faci ce vrei!”

   Cam așa s-au desfășurat „ostilitățile” de săptămâna trecută între SUA și Rusia.

   Trump a atacat o bază a armatei siriene, dar nu înainte de a-l anunța pe Putin că o va face. A atacat-o așa de tare încât în două zile baza a fost din nou operațională. Ca răspuns, Putin i-a făcut „na, na, na” lui Trump. Asta se întâmpla în timp ce Președintele Republicii Populare Chineze se afla în vizită la Casa Albă. Adică, un fel de-al lui Trump de-ași arăta mușchii în fața chinezului, iar Putin îi spunea aceluiași tip cu ochii migdalați că dacă nu-i cuminte îl lasă la mâna lui Trump. Nu se poate. Chinezul e prea tare și veți vedea mai jos de ce. Dar, până atunci, să vedem ce a mai urmat.

   Trump avea o jucărie nouă: o bombă cu încărcătură convențională care cântărea 9.8 tone și pe care încă nu o testase. S-a hotărât să o facă în Afganistan împotriva Statului Islamic, bineînțeles că tot cu știința lui Putin.

   Deci: în Siria contra armatei siriene care luptă împotriva Statului Islamic, iar în Afganistan împotriva Statului Islamic. Ați înțeles ceva? Nu? Nici nu e nimic de înțeles.Sunt doar niște jocuri de putere ale unor copii teribili lăsați de „părinți ” (știm noi cine sunt aceștia) să se joace de-a războiul.

   Ultima ispravă a lui Trump a fost concentrarea de forțe în zona Coreei de Nord din Marea Japoniei ca urmare a amenințărilor retardatului de la Phenian.

   Nici asta nu ține deoarece China are și ea interesele ei în zonă, iar 20.4% din datoria externă a SUA este deținută de China. Nu, dragi cititori nu am greșit. Datoria totală a SUA era la sfârșitul anului 2016 de 19 700 miliarde de dolari din care, așa cum arătam mai sus, China deține 20.4% fiind pe primul loc din acest punct de vedere, iar balanța import-export a SUA  cu China este , deocamdată, în favoarea Chinei.

   Cam așa se fac jocurile de putere și începe să se întrevadă din ce în ce mai clar cine este viitorul lider mondial.

   Ferice de cei care au avut inspirația să învețe limba chineză!

Cum scriem, cum vorbim?

Etgard Bitel

   Viralul săptămânilor trecute pe facebook au fost discursurile ministrului muncii din guvernul României, Olguța Vasilescu, la ONU. Discursurile au fost ținute în limba engleză și a doua zi în limba franceză, limbi pe care respectiva le-a măcelărit cu brio. Povestea mi-a adus aminte și de situația noastră a originarilor din România care vrem să scriem și să vorbim în ebraică și în română.

   Când ești venit într-o țară străină de 50, 40 sau doar 25 de ani s-ar putea ca în conversațiile de zi cu zi să mai amesteci cuvinte din cele două limbi deși mie personal nu mi se pare normal. Cu un minim de atenție s-ar putea evita acest lucru. Problema cea mai gravă este atunci când scriem , unii dintre noi la publicații în limba română sau pe rețelele de socializare și introducem cuvinte sau expresii din altă limbă în limba română. Dacă pe rețelele de socializare nimeni nu face corectură și totul rămâne în răspunderea celui care postează, în publicațiile românești ar trebui să se facă corectură și să nu apară expresii precum „caravan” în loc de „construcție provizorie” sau „Brașoveni” aici litera mare neavând ce căuta. Cel mai grav este că avem printre noi absolvenți ai unor facultăți cu profil filologic care, probabil, merg pe ideea că „merge și așa”. Dragilor, nu merge și așa pentru că, din fericire, publicațiile noastre sunt citite și în străinătate și faptul nu ar trebui să vă mire doar să vă îngrijoreze pentru că este vorba despre imaginea fiecăruia dintre noi și a publicațiilor respective.

   Este adevărat că situația nu este mai bună nici în România unde nu se mai face corectură nici la edituri și nici în presă, dar asta nu este o scuză pentru noi.

   Nu-mi place să mă dau ca exemplu pentru că nu cred că sunt perfect, dar pot să vă povestesc cum că cu ceva ani în urmă trebuia să prezint o expoziție a trei pictori români în limba ebraică. Am conceput prezentarea în limba română, am tradus-o așa cum m-am priceput în limba ebraică și apoi am cerut ajutorul unui specialist în limba ebraică. Nu este nici o rușine să consultăm un dicționar sau să cerem ajutor cuiva care știe mai bine decât noi limba respectivă.

   Acum câteva zile am primit propunerea să public sub egida ASILR, într-o broșură multilingvă, câteva poezii în limba franceză sau engleză. Stăpânesc ambele limbi la nivelul la care mi-aș fi permis să fac singur traducerea (mai ales în franceză), dar bunul simț m-a obligat să mă adresez unei prietene specialiste în engleză.

   Scrierea sau vorbirea corectă în orice limbă este, cred eu în primul rând respect de sine și apoi respect față de cititor sau interlocutor.

Înființăm partide!

Etgard Bitel

   Unora le miroase a alegeri! Mie nu, dar asta nu are nici o importanță. Politicienii, mai vechi sau mai noi, au început să se agite. Au început crearea „partidelor de bloc”. Care cum se simte jignit sau se crede foarte popular înființează un partid. Adună câțiva prieteni și vecini și gata partidul.

   Îmi aduc aminte că în 1990, în România, înainte de  primele alegeri libere au apărut 90 de partide, printre ele găsindu-se și un partid înființat de un tânăr care, ulterior, s- descoperit că era bolnav mintal.

   La noi, primul „curajos” a fost Moshe (Bogie) Yalon. Probabil că urmează Ehud Barak și Dumnezeu știe cine încă...

   Hai să facem o comparație cu alte țări: Olanda, care a avut alegeri de curând, are o populație de 16.8 milioane de locuitori, un parlament format din 225 de mebri și au participat la alegeri 28 de partide. În România, care are opopulație de 19.96 milioane de locuitori, și 329 de membri în Camera Deputaților, au participat la alegerile din 2016 36 de formațiuni politice și au intrat în parlament 13 formațiuni între ele fiind și minoritățile naționale. În Israel, la o populație de 8.059 milioane de locuitori și un parlament (Knesset) de 120 de membri, au participat la alegeri 25 de formațiuni politice (minoritatea arabă, care are 4 partide, a prezentat listă comună) și au intrat în Knesset 10 formațiuni politice (14 cu tot cu partidele minorității arabe care au prezentat listă comună). Ce să înțelegem de aici?

   Îmi aduc aminte că au mai fost partide conduse de Kahalani, de Pnina Rosemblum sau de Tomy Lapid care sau nu au intrat de loc în Knesset sau au rezistat o cadență și istoria îi va uita.

   De fapt, totul se rezumă la mândria noastră exagerată care, de altfel ne costă bani și în alte sectoare nu numai în politică

   Cred că ar fi timpul să se voteze o nouă lege care să aibă prevederi serioase privind înființarea partidelor și prezența lor la alegeri. Poate așa nu vom mai vedea Partidul bărbaților bătuți sau Partidul taților.