CINE NE CONDUCE? (I)

Etgard Bitel

  

   Siteurile și presa xenofobă și antievreiască din toată lumea abundă în acuzații la adresa „jidanilor”, a „iudeo-masonilor”, a „ocultei sioniste„ și altele de acest gen privind conducerea lumii.

   Obesrvați că toate epitetele au în componență sinonime ale apelativului „evrei”.

   Ar fi bine să fie adevărat pentru că așa, poate, ar fi un pic de pace și pe pământul nostru, dar adevărul, care se pare că nu vor să-l vadă este altul.

   Masoneria, în forma ei actuală a apărut în sec. XVIII-lea în Marea Britanie și, deși

unul din scopuri era întemeierea unei noi ordini mondiale, țelul este astăzi aproape

imposibil de realizat datorită fărâmițării într-un mare număr de „loji” independente

Ori, fără o conducere unică este foarte greu de influențat ordinea mondială.

   În ce privește apartenența evreilor la masonerie, ea nu depășește numărul celor

aparținători la alte religii ci, dimpotrivă, este cu mult mai mic.

   Cât despre sionism, voi cita definiția românească: „...mișcare de emancipare

națională a evreilor cu scopul readunării lor din împrăștiere și revenirea în țara

strămoșească pentru restabilirea unei vieți evreiești independente și, în continuare, re-

crearea și consolidarea unui stat evreiesc.” Deci, nicio legătură cu globalizarea, cu

conducerea lumii.

   Și totuși, chiar și la o privire superficială a ceea ce se întâmplă în lume, se observă o

interdependență a fenomenelor politice și economice la nivel mondial. Deci, se poate

presupune că există o forță de influențare a ordinii mondiale.

   Dacă la  sfârșitul sec. XIX și prima jumătate a sec. XX se poate presupune o

influență a unor loji masonice în desfășurarea evenimentelor, comunismul putând fi

considerat, după părerea mea, un experiment social influențat de masonerie, la fel

fiind și împărțirea sferelor de influență după primul și al doilea război mondial, cum

spuneam mai sus, astăzi masoneria nu mai poate influența nimic pe plan mondial.

   Sigur că vom găsi membri ai masoneriei în tot felul de organizații dar, acest fapt nu

determină puterea uneia sau alteia din acele organizații.

   Și totuși, se pare că există o forță care poate și chiar influențează ordinea mondială

în sensul globalizării.

   Din punctul meu de vedere aceasta este „grupul Bilderberg” despre care vom vorbi

săptămâna viitoare.

ASHKENAZIMII SUNT EVREI? (II)

Etgard Bitel

   Înainte de a continua subiectul abordat săptămâna trecută vreau să răspund unui cititor care s-a mirat că am folosit termenul „Palestina”. Poate că au fost și alții care  și-au pus asemnea întrebare doar că nu și-au exprimat nedumerirea Deci:

   ”Regionimul „Palestina” provine din etnonimul filisteni, atribuit unei populații de origine indo-europeană, stabilită între secolele XIII-XI î.Hr. pe coasta sud-estică a Mării Mediterane. Sursele egiptene au înregistrat acest popor sub numele "prst", în Biblie locuitorii se numesc în ebraică : „pliștim”, iar colectivul, populația, „Peleșet”, din care a derivat în greaca veche „Palaistine” și în latină "Palaestina". Termenul Palaistine a fost utilizat întâia oară de Herodot (ca. 484 - ca. 425 a. Chr.), care înțelegea prin el coasta mediteraneană din sudul Feniciei și până în actuala zonă Gaza.” (sursa:Wikipedia)

   Considerând problema cât de cât elucidată, să continuăm să vedem legătura dintre evrei și khazari.

   Spuneam săptămâna trecută că adoptarea iudaismului de către khazari era o șansă de a-și păstra forța militară.

   Sigur că se pune întrebarea:care este legătura între religie și forța militară și de ce

s-ar fi împiedicat Bizanțul sau Califatul Arab de iudaismul khazar pentru a le impune fiecare dintre ei religia sa?

   Ei bine, în sec. VIII e.n. religia, indiferent care era ea, avea o putere deosebită asupra populației care, de fapt, era și armata statului respectiv. Deci, apartenența la o anumită religie era determinantă în impulsionarea armatei, iar provocarea unui război pe fond religios se pare că nu era benefică nici pentru Bizanț nici pentru Califatul Arab.

   Faptul acesta l-a înțeles conducătorul triburilor khazare (Kaganul) care a hotărât trecerea la iudaism.

   Sigur că iudaizarea curții khazarilor, și implicit a poporului, s-a făcut cu motivație politică, dar este greu de conceput că aceștia ar fi acceptat instantaneu o religie ale cărei principii și dogme nu le erau cunoscute. Adevărul este că khazarii îi cunoșteau bine pe evrei și practicile lor religioase pe care le urmăriseră cel puțin un secol datorită afluxului de evrei dinspre vest spre teritoriile lor.

   Cine erau acești evrei este foarte clar și am mai spus-o: erau evreii alungați din Palestina romană și ajunși pe teritoriul khazarilor datorită persecuțiilor din Imperiul Bizantin.

   Concluzia este: da, khazarii au fost convertiți la iudaism de bună voie de către evreii veniți din Imperiul Bizantin și da, evreii europeni (ashkenazimii) ar putea fi urmașii khazarilor convertiți.

... Și atunci, cât de evrei sunt ashkenazimii?

   Conform preceptelor iudaice, orice om care trece de bună voie la iudaism este evreu.

   S-ar putea spune: da, dar aceste precepte au fost stabilite de ashkenazimi care sunt ramura dominantă în iudaism. Și atunci întreb: de ce un evreu trecut la creștinism este creștin și poate accede și la demnități religioase și la recunoaștere internațională, iar khazarii trecuți la iudaism nu.

   Privind convertirea la creștinism voi da doar două exemple cu răsunet internațional: Jean-Marie Lustiger (1926-2007), născut Aron Lustiger, care a ajuns la înalta demnitate de arhiepiscop al Parisului și marele filosof român, călugărul Nicolae Steinhard, recunoscut pe plan mondial, născut ca fiu al lui Oscar Steinhard din comuna Pantelimon, lângă București, și convertit de bună voie la creștinism în pușcăriile comuniste.

   Întrebare: dacă Jean-Marie Lustiger este recunoscut ca fiind creștin cu drepturi religioase depline de ce Iosif Iosif din Ucraina sau Moshe Ștrul din România nu ar beneficia de aceiași recunoaștere ca evreu?

   La această întrebare aș vrea să-mi răspundă cei care spun că „ahkenazimii nu sunt evrei adevărați”.

ASHKENAZIMII SUNT EVREI? (I)

Etgard Bitel

   Un incident neplăcut a încheiat primul Festival de muzică și poezie de la Ashdod: președintele festivalului , prof. Sami Shalom Shitrit și-a dat demisia ca urmare a îndepărtării, de către inițiatorul festivalului-Moti Malka, de una din secțiuni a poetului sefard Moiz Ben Haroș pentru afirmații jignitoare la adresa supraviețuitorilor Holocaustului.

   Afirmația a reaprins conflictul sefardo-ashkenaz și, în subtext, întrebarea „cât de evrei sunt ashkenazimii?”

   Întrebarea este pusă și de site-urile antievreiești și publicațiile cu caracter șovin din România.

   Ei bine, unii nu știu și alții nu vor să vadă adevărul.

   Problema a fost rezolvată, după părerea mea, de către Arthur Koestler în lucrarea „Khazarii - al 13-lea trib evreiesc”.

   Voi încerca mai jos să-mi spun părerea asupra acestei spinoase probleme după modestele mele puteri.

   După cucerirea Palestinei de către romani și distrugerea celui de al doilea Templu evreii s-au împrăștiat în Imperiul Roman, mai ales pe teritoriul ocupat astăzi de Spania, Italia și Grecia și au trăit cumva până la crearea Imperiului Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin).

   În timpul domniei lui Justinian I (527-565 e.n.), în timpul căruia Imperiul Bizantin atinge vârful puterii sale, încep persecuțiile sistematice asupra evreilor din Bizanț și se înăspresc în timpul urmașilor acestuia ceea ce provoacă un exod al evreilor, mai ales al celor din zona grecească, spre est. De ce spre est? Răspunsul este simplu: în orice altă parte dădeau peste creștini sau islamiști. Spre est erau popoare cu religii pluriteiste așa cum erau și khazarii care în sec. VII dețineau un puternic imperiu și care au oferit adăpost evreilor care aduceau cu ei știința meșteșugurilor atât de necesară dezvoltării unui stat.

   La începutul sec. VII lumea era împărțită între două mari puteri care reprezentau creștinismul, Imperiul Bizantin, și islamismul reprezentat de Califatul Abasid. Imperiul khazar era „a treia forță” care se dovedise egalul celorlalte două atât ca adversar cât și ca aliat.

   Cum cele două curente religioase încercau prozelitismul atât prin mijloace politice cât și militare, khazarilor le era clar că acceptarea oricăruia din curente ca religie de stat ar fi dus la pierderea independenței.

   Bizuindu-se pe forța sa militară, Regatul khazarilor, cu întreaga cohortă de triburi vasale era hotărât să-și păstreze poziția de „a treia forță”, de conducător al națiunilor neangajate din zona stepelor.

   Adoptarea iudaismului era o șansă, dar despre aceasta săptămâna viitoare.

NAȚIONALISM, ȘOVINISM, XENOFOBIE,ANTIEVREISM (II)

Etgard Bitel

   Spuneam săptămâna trecută că „sunt absolut de acord să cumpărăm  <<albastru-alb>> sau ca românii să se mândrească cu Coandă, Ana Aslan sau Paulescu” , adaug astăzi și nu numai...

   Doar că în anul 2015 Parlamentul României a adoptat „Legea 217 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”

   Legea a stârnit, și stârnește în continuare, controverse aprinse. Dar, înainte de a mă ocupa de acestea, am să mă refer puțin la situația noastră din Israel.

   Ne mândrim, și e bine că o facem, cu scriitorul de renume mondial Amos Oz, tradus și în limba română. Este un act de naționalism de cea mai bună calitate, dar nu cred că este recomandabil să îl invităm pe Amos Oz să le vorbească unor elevi de liceu despre „prietenia israeliano-palestiniană”. Este, acesta, unul din multele cazuri din societatea noastră. Cam același lucru ar trebui să se întâmple și în România și dacă nu se va întâmpla va fi foarte grav.

   Dacă luăm cazul lui Paulescu, românii trebuie să se mândrească că unul de -al lor a descoperit insulina, dar asta nu înseamnă să îi retipărească broșura „Spitalul, Coranul, Talmuldul, Cahalul și Francmasoneria”, broșură de un antievreism ieșit din comun.

   Un caz similar este Mircea Eliade. Nu știu cum s-ar putea învăța, în orice facultate din lume, istoria religiilor fără să se facă referire la monumentala lucrare a lui Mircea Eliade. Sigur că atunci va trebui să se spună și că a fost român. Este o mândrie națională acest fapt, dar aceasta nu presupune și propagarea ideilor legionare ale căror adept a fost în perioada de tinerețe, deși ulterior și-a renegat aceste idei.

   Un caz cu totul aparte este cazul preotului Iustin Pârvu (RIP) de la mânăstirea Petru Vodă. Acesta a cerut unui grup de maici să-i cânte, de ziua lui, în chilie, imnul legionar ”Sfântă tinerețe legionară”. Nu apreciez aici ecumenismul preotului pentru că nici nu sunt în măsură să fac o asmenea apreciere, dar să se posteze acest clip pe youtube sau să se exacerbeze anii de pușcărie ei răposatului mi se pare deja propagandă legionară și în numele celor uciși la abatorul din București sau în pogromul de la Iași nu putem accepta așa ceva așa cum nu putem accepta strigătele „moarte arabilor” care se aud la fiecare meci de fotbal desfășurat pe stadionul „Tedy” din Ierusalim de către echipa locală „Beitar”.

   Acestea sunt doar câteva din cazurile pe care le strigă așa zișii „naționaliști” români acuzând „jidănimea” de apariția acestei legi sau evreii din aceiași tagmă care vor „arabii în mare”.

   Cine și ce are de câștigat din aceste dispute oarbe?

NAȚIONALISM, ȘOVINISM, XENOFOBIE,ANTIEVREISM (I)

   În ultimii ani are loc o recrudescență a partidelor șoviniste și xenofobe intitulate greșit „naționaliste”.

   Afirm că titulatura „naționalist”  a unor partide precum „Frontul Național„ în Franța, ”UKIP” (Partidul Independent din Regatul Unit) în Anglia, sau „România Mare ”în România, este profund greșită pentru că, conform „Dicționarului Explicativ al Limbii Române” (DEX), și nu numai, naționalism=doctrină bazată pe apărarea drepturilor și aspirațiilor naționale. Aș adăuga la această definiție și promovarea valorilor naționale.

   Este foarte adevărat că granița dintre naționalism și șovinism este foarte subțire și ușor de trecut. Conform DEX, șovinism= ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale.

   Atitudinile șovine, care cuprind în ele și antievreismul apar de obicei în situații de criză sau la popoarele cu un venit scăzut pe cap de locuitor: ascensiunea Partidului Național-Socialist din Germania și implicit a lui Hitler s-a produs pe fondul unei crize economice. Resuscitarea șovinismului în România, confundat de prea multe ori cu naționalismul are loc pe fondul unei sărăcii și sărăciri cronice a populației..

   Vorbeam mai sus despre antievreism. Situația ultimilor o sută de ani, cel puțin, îmi dă dreptate pentru că puține (spre apropape de loc) au fost cazurile de respingere sau atac la populațiile arabe care și ele sunt de origine semitică, iar actuala islamizare a Europei îmi dă și mai multă dreptate. Deasemeni, existența unor site-uri românești pe Internet cu un profund caracter șovin și xenofob, care propagă în principal ura față de evrei este încă un argument la aserțiunea mea.

   Nu sunt adeptul „internaționalismului proletar” dar nici nu pot accepta „evreii în mare” sau „jidanii sunt vinovați pentru distrugerea României”.

   Sunt absolut de acord să cumpărăm cu prioritate „albastru-alb” sau ca românii să se mândrească cu Coandă,  Ana Aslan sau Paulescu.

   Acest din urmă caz este un caz mai deosebit pentru că descoperitorul insulinei a avut și ieșiri antievreiești, dar despre aceasta săptămâna viitoare. Până atunci, după alegerea lui Trump în SUA, un naționalist veritabil („America first”), va fi interesant de urmărit evoluția naționalismului și a șovinismului la scară mondială.