ASHKENAZIMII SUNT EVREI? (II)

Etgard Bitel

   Înainte de a continua subiectul abordat săptămâna trecută vreau să răspund unui cititor care s-a mirat că am folosit termenul „Palestina”. Poate că au fost și alții care  și-au pus asemnea întrebare doar că nu și-au exprimat nedumerirea Deci:

   ”Regionimul „Palestina” provine din etnonimul filisteni, atribuit unei populații de origine indo-europeană, stabilită între secolele XIII-XI î.Hr. pe coasta sud-estică a Mării Mediterane. Sursele egiptene au înregistrat acest popor sub numele "prst", în Biblie locuitorii se numesc în ebraică : „pliștim”, iar colectivul, populația, „Peleșet”, din care a derivat în greaca veche „Palaistine” și în latină "Palaestina". Termenul Palaistine a fost utilizat întâia oară de Herodot (ca. 484 - ca. 425 a. Chr.), care înțelegea prin el coasta mediteraneană din sudul Feniciei și până în actuala zonă Gaza.” (sursa:Wikipedia)

   Considerând problema cât de cât elucidată, să continuăm să vedem legătura dintre evrei și khazari.

   Spuneam săptămâna trecută că adoptarea iudaismului de către khazari era o șansă de a-și păstra forța militară.

   Sigur că se pune întrebarea:care este legătura între religie și forța militară și de ce

s-ar fi împiedicat Bizanțul sau Califatul Arab de iudaismul khazar pentru a le impune fiecare dintre ei religia sa?

   Ei bine, în sec. VIII e.n. religia, indiferent care era ea, avea o putere deosebită asupra populației care, de fapt, era și armata statului respectiv. Deci, apartenența la o anumită religie era determinantă în impulsionarea armatei, iar provocarea unui război pe fond religios se pare că nu era benefică nici pentru Bizanț nici pentru Califatul Arab.

   Faptul acesta l-a înțeles conducătorul triburilor khazare (Kaganul) care a hotărât trecerea la iudaism.

   Sigur că iudaizarea curții khazarilor, și implicit a poporului, s-a făcut cu motivație politică, dar este greu de conceput că aceștia ar fi acceptat instantaneu o religie ale cărei principii și dogme nu le erau cunoscute. Adevărul este că khazarii îi cunoșteau bine pe evrei și practicile lor religioase pe care le urmăriseră cel puțin un secol datorită afluxului de evrei dinspre vest spre teritoriile lor.

   Cine erau acești evrei este foarte clar și am mai spus-o: erau evreii alungați din Palestina romană și ajunși pe teritoriul khazarilor datorită persecuțiilor din Imperiul Bizantin.

   Concluzia este: da, khazarii au fost convertiți la iudaism de bună voie de către evreii veniți din Imperiul Bizantin și da, evreii europeni (ashkenazimii) ar putea fi urmașii khazarilor convertiți.

... Și atunci, cât de evrei sunt ashkenazimii?

   Conform preceptelor iudaice, orice om care trece de bună voie la iudaism este evreu.

   S-ar putea spune: da, dar aceste precepte au fost stabilite de ashkenazimi care sunt ramura dominantă în iudaism. Și atunci întreb: de ce un evreu trecut la creștinism este creștin și poate accede și la demnități religioase și la recunoaștere internațională, iar khazarii trecuți la iudaism nu.

   Privind convertirea la creștinism voi da doar două exemple cu răsunet internațional: Jean-Marie Lustiger (1926-2007), născut Aron Lustiger, care a ajuns la înalta demnitate de arhiepiscop al Parisului și marele filosof român, călugărul Nicolae Steinhard, recunoscut pe plan mondial, născut ca fiu al lui Oscar Steinhard din comuna Pantelimon, lângă București, și convertit de bună voie la creștinism în pușcăriile comuniste.

   Întrebare: dacă Jean-Marie Lustiger este recunoscut ca fiind creștin cu drepturi religioase depline de ce Iosif Iosif din Ucraina sau Moshe Ștrul din România nu ar beneficia de aceiași recunoaștere ca evreu?

   La această întrebare aș vrea să-mi răspundă cei care spun că „ahkenazimii nu sunt evrei adevărați”.