ASHKENAZIMII SUNT EVREI? (I)

Etgard Bitel

   Un incident neplăcut a încheiat primul Festival de muzică și poezie de la Ashdod: președintele festivalului , prof. Sami Shalom Shitrit și-a dat demisia ca urmare a îndepărtării, de către inițiatorul festivalului-Moti Malka, de una din secțiuni a poetului sefard Moiz Ben Haroș pentru afirmații jignitoare la adresa supraviețuitorilor Holocaustului.

   Afirmația a reaprins conflictul sefardo-ashkenaz și, în subtext, întrebarea „cât de evrei sunt ashkenazimii?”

   Întrebarea este pusă și de site-urile antievreiești și publicațiile cu caracter șovin din România.

   Ei bine, unii nu știu și alții nu vor să vadă adevărul.

   Problema a fost rezolvată, după părerea mea, de către Arthur Koestler în lucrarea „Khazarii - al 13-lea trib evreiesc”.

   Voi încerca mai jos să-mi spun părerea asupra acestei spinoase probleme după modestele mele puteri.

   După cucerirea Palestinei de către romani și distrugerea celui de al doilea Templu evreii s-au împrăștiat în Imperiul Roman, mai ales pe teritoriul ocupat astăzi de Spania, Italia și Grecia și au trăit cumva până la crearea Imperiului Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin).

   În timpul domniei lui Justinian I (527-565 e.n.), în timpul căruia Imperiul Bizantin atinge vârful puterii sale, încep persecuțiile sistematice asupra evreilor din Bizanț și se înăspresc în timpul urmașilor acestuia ceea ce provoacă un exod al evreilor, mai ales al celor din zona grecească, spre est. De ce spre est? Răspunsul este simplu: în orice altă parte dădeau peste creștini sau islamiști. Spre est erau popoare cu religii pluriteiste așa cum erau și khazarii care în sec. VII dețineau un puternic imperiu și care au oferit adăpost evreilor care aduceau cu ei știința meșteșugurilor atât de necesară dezvoltării unui stat.

   La începutul sec. VII lumea era împărțită între două mari puteri care reprezentau creștinismul, Imperiul Bizantin, și islamismul reprezentat de Califatul Abasid. Imperiul khazar era „a treia forță” care se dovedise egalul celorlalte două atât ca adversar cât și ca aliat.

   Cum cele două curente religioase încercau prozelitismul atât prin mijloace politice cât și militare, khazarilor le era clar că acceptarea oricăruia din curente ca religie de stat ar fi dus la pierderea independenței.

   Bizuindu-se pe forța sa militară, Regatul khazarilor, cu întreaga cohortă de triburi vasale era hotărât să-și păstreze poziția de „a treia forță”, de conducător al națiunilor neangajate din zona stepelor.

   Adoptarea iudaismului era o șansă, dar despre aceasta săptămâna viitoare.